La inceputul
veacului al XVI-lea, Biserica din Tara Romaneasca a fot reorganizata si carmuita
– pentru o scurta perioada de timp – de catre un fost patriah ecumenic, Nifon
II care, dupa moarte, a fost trecut in randul sfintilor. Stiri despre viata
lui aflam in lucrarea istorico-aghiografica intitulata: Viata si traiul sfintiei
sale parintelui nostru Nifon, patriarhul Tarigradului (Constantinopolului),
scrisa de Gavriil Protul, adeca mai marele, sau intaiul intre egumenii manastirilor
ortodoxe din Muntele Athos, in nordul Greciei. De aici aflam ca viitorul
patriarh s-a nascut in tinutul Peloponez in sudul Greciei, prin anii 1434-1440,
primind din botez numele Nicolae. A invatat carte greceasca si slavoneasca
la cativa dascali renumiti ai vremii, intre care si unul cu numele Zaharia
din localitatea Arta, in Grecia. In curand a imbracat “ingerescul chip” al
calugariei, primind potrivit pravilei, numele Nifon, dupa care a fost hirotonit
intru iero-diacon. La scurta vreme, Zaharia, cu tanarul sau ucenic si alti
frati s-au refugiat din cauza turcilor, in Albania, gasind adapost la Dirachion,
apoi la Croia (Kruja), la curtea despotului Gheorghe Kastrioti (Scanderbeg),
unul din marii luptatori pentru apararea acestei tari in fata primejdiei
tot mai amenintatoare a turcilor. In Croia a fost hirotonit ieromonah. In
anul 1466 sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a atacat
Albania, izbutind sa-si intinda stapanirea pana la tarmurile Marii Adriatice.
In fata ostilor turcesti pustiitoare, Zaharia si Nifon au parasit aceasta
tara, refugiindu-se in cetatea Ohrida, fiind
primiti in manastirea Maicii Domnului. Dupa moartea indrumatorului sau Zaharia,
tanarul ieromonah Nifon s-a dus sa-si gaseasca mangaierea sufleteasca in
manastirile Sfantului Munte Athos. A stat o vreme la Cutlumus, manastire
ctitorita de domnii Tarii Romanesti, in pestera Crit, in Marea Lavra, ctitorita
de Sfantul Atanasie Atonitul si in cele din urma la manastirea Dionisiu. Din
linistea acestei manastiri atonite, invatatul si smeritul ieromonah Nifon
a fost chemat la inalta slujire arhiereasca, in scaunul de mitropolit al
Tesalonicului, in anul 1483. Dupa o pastorie de numai trei ani, Dumnezeu
a randuit sa fie chemat la o vrednicie si mai mare, cea de patriarh ecumenic
la Constantinopol. Dar aici stapaneau acum turcii, care cucerisera orasul
marelui imparat Constantin cel Mare in anul 1453, cand au prefacut in moschee
o multime de biserici crestine, incepand cu minunata ctitorie a imparatului
Justinian, catedrala Sfanta Sofia, toti preotii si dreptcredinciosii crestini
traind in grea stramtoare. Asa se face ca numai dupa doi ani de pastorie,
adica in anul 1488, sultanul Baiazid II l-a indepartat din scaun. Parasind
Patriarhia, Nifon s-a asezat in manastirea Sfantului Ioan Prodromul (Botezatorul)
din insula aflata in fata orasului Sozopolis (in Bulgaria de azi). Aici
a zidit un schit cu hramul Sfantul Nicolae, in apropiere de tarmul Marii
Negre, pe care l-a inchinat manastirii mai sus pomenite. A
petrecut aici opt ani, in rugaciune si liniste, pana
in anul 1469, cand a fost chemat din nou la conducerea
Patriarhiei ecumenice. Dar si aceasta noua pastorie
n-a durat decat doi ani si cateva luni, caci a fost
scos din scaun de turci si trimis in exil la Adrianopol,
la biserica cu hramul Sfantul Stefan. Aici
l-a cunoscut domnitorul Radu cel Mare al Tarii Romanesti (1495-1508). Impresionat
de invatatura lui, dar si de virtutile cu care era impodobit, a cerut ingaduinta
stapanirii turcesti sa-l aduca in Tara Romaneasca, spre a se folosi de
cunostintele si priceperea lui, in vederea reorganizarii bisericesti, pe
care urmarea sa o faca in tara sa. Si astfel, in primavara anului 1503,
fostul patriarh vine in Tara Romaneasca. A fost primul intre numerosii
patriarhi rasariteni care vor veni apoi, secole de-a randul, prin tarile
noastre, dupa ajutoare materiale. A convocat de indata, - probabil la Targoviste,
unde era resedinta domnului – “pre toti egumenii de la toate manastirile
Tarii Ungrovlahiei si tot clirosul Bisericii si facu sabor mare de-npreuna
cu domnul si toti boierii, cu preotii si cu mirenii… Si tocmi toate obiceiurile
pre pravila si pre asezamant Sfintilor Apostoli. Deci hirotoni si doi episcopi
si le deade si eparhie hotarata, care cat va birui; si invata cum vor purta
grija si cum vor paste oile cele cuvantatoare carele sunt date-si in seama,
ca sa se inderepteze toata tara de la arhierei”. Era, deci, un adevarat
program de reorganizare a vietii bisericesti din Tara Romaneasca pe baza
canoanelor si a vechilor randuieli bisericesti. Cei mai multi istorici
socotesc ca acum s-ar fi hotarat infiintarea episcopiilor de la Ramnic
si Buzau. Pentu ca biograful sau Gavriil Protul nu scrie nimic in legatura
cu alegerea vreunui mitropolit, se presupune ca insusi Nifon si-a rezervat
pentru sine conducerea treburilor Mitropoliei. Sederea
lui Nifon in Tara Romaneasca a fost de scurta durata, caci a ajuns la neintelegeri
cu domnitorul Radu cel Mare, pentru ca nu aprobase casatoria surorii acestuia
cu un boier moldovean, intrucat era impotriva canoanelor si randuielilor
bisericesti. De aceea, in vara anului 1505 a parasit Tara Romaneasca, indepartandu-se
spre Sfantul Munte Athos. A stat o vreme in manastirile Vatoped, apoi la
Dionisiu. Gavriil Protul descrie si traiul sau in aceste doua manastiri
prin cuvintele: “Cat petrecu acolo, in toate era intocmai cu alti frati,
si cu mancarea si cu postul si cu osteneala si fara de preget, atata cat
le era altor frati rusine de smerenia si de nevointa lui; ca era tuturor
chip de invatatura si de mustrare si se nevoia spre toate ascultarile…
Si pe multi din pagani, turci, armeni si de alte eresuri, i-a intors de
i-a botezat si i-a uns cu Sfantul Mir si i-a adus in credinta cea adevarata
a pravoslaviei (Ortodoxiei, n.n.) – mai mult de 4000 de suflete. Iar pe
cati misei au miluit si saraci si cati au scos din robie aceia n-au numar;
asa era de milostiv si bun tuturor si dumnezeiesc si dirept”. Si-a dat
obstescul sfarsit la manastirea Dionisiu la 11 august 1508. Dupa
trecerea a sapte ani, evlaviosul domnitor Neagoe Basarab (1512-1521), care
purtase de grija lui Nifon in timpul neintelegerilor sale cu Radul cel
Mare, a trimis o solie la manastirea Dionisiu, ca sa ceara pentru o vreme
osemintele lui, spre a fi aduse in tara, “ca sa curateasca si sa tamaduiasca
greseala Radului Voda”. Egumenul si soborul au indeplinit rugamintea domnului
muntean, incat osemintele patriarhului au fost aduse la noi in tara, fiind
primite cu mare bucurie. Au fost puse deasupra mormantului lui Radu cel
Mare, facandu-se rugaciuni pentru iertarea lui. Apoi au fost asezate intr-o
frumoasa racla de argint poleit cu aur, impodobita cu pietre scumpe si
cu email – in forma unei bisericute cu cinci turle – daruita de Neagoe
Voda, dupa care au fost inapoiate manastirii Dionisiu. Calugarii de aici,
adanc miscati de darul domnului roman, i-au trimis capul sfantului si o
mana, pe care el le-a daruit minunatei sale ctitorii de la Curtea de Arges.
Au stat aici pana in anul 1949, cand au fost duse in catedrala mitropolitana,
cu hramul Sfantului Dumitru, din Craiova. La
16 august 1517, a doua zi dupa sfintirea manastirii lui Neagoe Voda din
Curtea de Arges, de fata fiind si patriarhul ecumenic Teolipt I, a avut
loc canonizarea lui Nifon, adica trecerea sa in randul sfintilor, prima
despre care se stie ca s-ar fi facut la noi in tara. S-a hotarat ca pomenirea
lui sa se faca in ziua mortii sale, adica la data de 11 august a fiecarui
an. Curand
dupa moarte, Gavriil Protul, la indemnul lui Neagoe Basarab, i-a scris
viata, in limba greceasca; aceasta s-a tradus apoi in slavoneste, iar mai
tarziu in romaneste. Nu cunoastem nimic din prima “slujba” a patriarhului
Nifon, intocmita cu prilejul canonizarii. Abia pe la sfarsitul secolului
al XVIII-lea, egumenul Partenie de la Arges a cerut “slujba” sa la manastirea
Dionisiu. A fost alcatuita atunci de catre un cunoscut autor de vieti de
sfinti, Nicodim Aghioritul († 1809), fiind tradusa in romaneste de episcopul
Iosif al Argesului si tiparita la Sibiu in anul 1806; mai tarziu a fost
retiparita de cateva ori. In Mineiul grecesc a fost introdus pentru prima
oara in cel tiparit la Constantinopol in 1843, apoi in Mineiul romanesc
tiparit la Manastirea Neamt in anul 1847 si intr-o editie sinodala in 1894.
Cu toate acestea, Sfantul Nifon se bucura mai mult de o “cinstire locala”,
la Muntele Athos si in Tara Romaneasca. Sa
ne rugam acestui sfant care a trait pe pamant romanesc si din ale carui
moaste o parte se gasesc la Craiova, ca sa mijloceasca inaintea lui Dumnezeu
pentru poporul roman dreptcredincios, pentru pace si buna intelegere intre
neamuri. Pr.
Prof. Dr. Mircea Pacurariu.
Sosirea inaltilor prelati la Onesti
Sosirea inaltilor prelati la Onesti
Sfintele Moaste sosesc la Onesti pe calea aerului...
Protoiereul Constantin Alupei venereaza Sfintele Moaste ale patriarhului
Nifon al Constantinopolului
Primarul Onestiului Emil Lemnaru venereaza Sfintele Moaste ale patriarhului
Nifon al Constantinopolului
