PROTOIERIA ONEŞTI

A cincea ediție a „Atelierelor vacanței”, la Păltinata

Duminică, 27 august 2017, în Parohia Păltinata a avut loc Festivitatea de încheiere a Atelierelor vacanţei din această vară, acţiune ce face parte dintr-un proiect amplu desfăşurat de Protoieria Oneşti, cunoscut sub denumirea de „Bucuria copiilor în pridvorul Bisericii”.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului şi cu purtarea de grijă a părintelui Ioan, protoiereu de Oneşti, după o vară plină de activităţi, copiii din Grupul de cateheză al Parohiei Păltinata au încheiat într-un mod festiv cea de-a cincea ediţie a Atelierelor.
Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie, cântările de la strană fiind înfrumuseţate de către Grupul Psaltic „Filomelos” dirijat de prof. Paula Cautiş, grup care a susţinut şi un miniconcert interpretând fragmente din Paraclisul Binecredinciosului  Voievod Ştefan cel Mare şi Chinonicul „Lăudaţi pe Domnul!”, glas 5, compus de părintele Ioan Cucuzel. Slujba Paraclisului Sfântului Ştefan cel Mare a fost înregistrată de către membrii corului anul acesta ca prinos de mulţumire după un deceniu de activitate la strană.
Cu mulţă emoţie, cei mici s-au bucurat de prezenţa părintelui protopop Ioan Bârgăoanu, a oficialităţilor comunei Gura-Văii şi a altor invitaţi de seamă, prezentând în cadrul unui spectacol numere de teatru,  muzică, dans şi folclor, icoanele pe sticlă lucrate vara aceasta fiind şi ele expuse cu acastă ocazie. Festivitatea s-a încheiat cu premierea participanţilor la Ateliere, atât a micilor artişti care au primit diplome şi rechizite, cât şi a tinerilor care au venit în sprijinul organizatorilor, fiind decernate astfel şapte certificate de voluntariat.
„Proiectul şi-a atins scopul şi anul acesta, nu prin calitatea şi cantitatea artistică, ci prin participarea constantă şi responsabilă a celor mici la Sfânta Liturghie. De aceea, am decis să răsplătim copiii pentru seriozitatea de care au dat dovadă, organizând joi, 24 august, o excursie la Tg. Ocna în care s-au bucurat de piscină, iarbă verde, grătar şi spaţii de joacă, dar în special de faptul că au fost cu toţii împreună, ca într-o mare familie”, a precizat părintele Valentin Chircu, parohul de la Păltinata.

sus