PROTOIERIA ONEŞTI

Botezul Domnului serbat la Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt” din Onești

Sâmbătă, 06 ianuarie 2017, manifestarea Lui Dumnezeu prin Întruparea Fiului și prin Arătarea Sfintei Treimi cu ocazia Botezului Mântuitorului Iisus Hristos în râul Iordan de către Sfântul Ioan Botezătorul a fost serbată de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, prin oficierea Sfintei Liturghii alături de soborul preoților și al diaconilor slujitori de la Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt” din Onești.
Slujba Dumnezeieștii Liturghii din ziua praznicului împărătesc a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, alături de părintele protopop Ioan Bârgăoanu.
După rugăciunea Amvonului, conform rânduielii, soborul slujitorilor a ieşit din sfântul locaș  și s-a deplasat în procesiune, în sunetul clopotelor catedralei și al cântărilor sfinte, cu prapuri și icoana praznicului în mâini, spre scena special amenajată în curtea Catedralei oneștene.
Aici, urmând rânduiala specifică acestei sujbe unice în an, Înaltpreasfinția Sa a rostit rugăciunile din Molitfelnic și, în timpul cântării troparelor la Praznicul Teofaniei: “Arătatu-Te-ai în lume, Cel Ce ai făcut lumea, ca să luminezi pe cei ce şedeau întru întuneric, Iubitorule de oameni, Slavă Ţie” și „În Iordan, botezându-Te Tu Doamne, închinarea Treimii S-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; și Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului.
Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, mărire Ție!”, a sfințit astfel apa dinainte pregătită în 10.000 de recipiente de plastic.

În cuvântul de învățătură rostit la Epifania Domnului, Înaltpreasfinția Sa a pus la sufletele celor prezenți un cuvânt plin de har, vorbind credincioșilor despre semnificația Botezului Mântuitorului la râul Iordan:

 Astăzi firea apelor se sfințește și orice picătură de apă, astăzi devine agheasmă. Este o sărbătoare deosebit de importantă în Biserica noastră, pentru faptul că amintim sau retrăim în toată dimensiunea dogmatică, teologică și mistică arătarea Mântuitorului Hristos la râul Iordanului.
Este o zi specială de praznic împărătesc și din punct de vedere teologic acest eveniment mântuitor este poate mai important decât cel de la Paște, pentru faptul că pe Mântuitorul nu L-a văzut nimeni ieșind din mormânt pentru că a fost taina lui Dumnezeu, dat atunci când s-a arătat Dumnezeu la Iordan, L-au văzut ochii tuturor oamenilor prezenți și prin ei, în istorie, din generație în generație, vedem misterul Preasfintei Treimi revărsându-se asupra umanității, căci Fiul era în apele Iordanului, Duhul Sfânt ca un porumbel plutea deasupra spațiului acestuia dintre genune și Cer, iar Tatăl din Cer mărturisește că: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit! 

Părintele Arhiepiscop a vorbit și despre faptul că toată existența se mișcă prin puterea Duhului Sfânt.

  Astăzi picăturile de Har care sunt ascunse în picăturile de apă, acelea vin și ne ating creștetul și ne sfințesc întreaga ființă! Totul există și se mișcă prin puterea Duhului Sfânt.
Acest act mântuitor al Botezului trebuie să rămână în noi ca un mister Sfânt. Energia care îi dă acestei ape putere nu trebuie să o căutați în moleculele apei, H2O. De 2018 ani, Dumnezeu încearcă să mântuiască lumea prin diferite forme și ea trebuie să fie convinsă că doar crezând în El, în Domnul Istoriei, abia atunci are o identitate și o perspectivă, care nu este alta decât Veșnicia. 

În cuvântul ziditor, Ierarhul a explicat și semnificația botezului nostru, în perspectiva mântuirii personale.

A boteza înseamnă a plonja sau a afunda în numele Sfintei Treimi, și însemnă că cel botezat are perspectiva să ajungă în sânurile Treimii, și nu este sfârșitul unei etape, ci un nou început prin care mergem spre Dumnezeu.
Apele Iordanului reprezintă toate apele baptismale de pe pământ prin care ne botezăm noi oamenii în general. Hristos lasă în apă germenii învierii! 

La finalul slujbei Sfințirii Celei Mari a Apei, Înaltpreasfinția Sa a eliberat un stol de porumbei albi, ce simbolizează prezența sfințitoare peste firea apelor și a întregii creații a Sfântului Duh. La eveniment au fost prezente oficialități centrale, județene și locale.

Chiriarhul a mers apoi la gospodăria de apă de pe Dealul Cuciur, unde a oficiat o slujbă de binecuvântare a rezervoarelor de apă ale municipiului Onești. Acest eveniment a fost organizat de Protoieria Onești, în colaborare cu Primăria Onești și RAJA Constanța – care administrează și rețelele de apă și canalizare din Onești.

spacer (pr. Daniel-Ionel Marari)


Reportaj Trinitas TV


Pe larg...

sus