PROTOIERIA ONEŞTI

Ședința administrativă

În ziua de miercuri, 5 septembrie, la început de an bisericesc, în sediul Protoieriei Onești, a avut loc ședința administrativă a preoților din protopopiat.
Din partea Centrului Eparhial a fost delegat Pătintele Ilarion Mâță, Inspector în cadrul sectorului Social Filantropic și Misionar al Ahiepiscopiei Romanului și Bacăului, care a transmis celor prezenți arhiereasca binecuvântare a Părintelui Arhiepiscop Ioachim, încredințându-i de grija și dragostea părintească a Înaltpreasfinției Sale.
Moderatorul întâlnirii, părintele Protopop Ioan Bârgăoanu a invitat înaintea părinților pe doamna Gabriela Gîrmacea, profesor titular la Liceul “Grigore Moisil”, doctor în limba și literatura română, critic, editor, promotor cultural.
Inedit, dinamic, a urmat o prezentare de carte a cărui autor este doamna profesor, o “carte senzorială” așa cum a numit-o, presărată de reproduceri ale documentelor autentice din timpul războiului, plicuri, scrisori, file de ziar, imagini, numeroase pagini care nici una nu seamănă cu alta. Cartea, “Primul Război Mondial între realitate și ficțiune”, a fost apreciată de cei prezenți prin părintele Protopop, care a oferit autoarei flori - recunoaștere a efortului cercetării, daruri de suflet din partea Înaltpreasfințitului Ioachim și o diplomă de onoare, cunună pentru munca depusă.
A doua lucrare prezentată în cadrul întâlnirii, o carte despre un alt război, cel dintre lumină și întuneric după cum titlul o vădește, deschisă înaintea celor prezenți de Părintele Dan Nichita, aparținând autorului Pentru Roncea, preot la Parohia Viișoara, omilet de vocație și cunoscut publicist pe plan local și nu numai. “Lumina întru întuneric luminează”, apărută la Editura Filocalia, conține peste 60 de exegeze pentru pericopele Apostolului și Evangheliei din cadrul Sfintelor Liturghii în duminicile de peste an.
“E o osteneală de câțiva ani, scrisă noaptea, elaborată îngrijit, în timp, și cred că va fi de folos celor ce o vor avea” a spus părintele Petru înaintea celor prezenți.
Părintele Protopop l-a felicitat pentru această lucrare, și de asemenea pentru întreaga activitate publicistică, bogată, rodnică.
În ultima parte a întâlnirii, Părintele Inspector Ilarion Mâță a adus la cunoștință informații administrative, a apreciat frumoasa organizare în privința școlilor de vară, Arhiepiscopia noastră ocupând locul de frunte.
La final, părintele Protopop Ioan a atras atenția asupra unor probleme administrative, pastorale și organizatorice, încheind întâlnirea cu mulțumiri Bunului Dumnezeu în rugăciune.

sus