PROTOIERIA ONEŞTI

Slănic Moldova - Parohia Slănic Moldova


Hramul Bisericii "Sf\ntul Ilie" din Slăni Moldova - Reportaj Trinitas TV


Moaştele Sf. Ierarh Dr. Luca al Crimeei


Descriere video - fara sunet

Istoricul Parohiei “Sfântul Ilie” Slănic Moldova

La 18 km depărtare de Tg. Ocna, spre vechea graniţă românească se află reputata staţiune balneară şi climaterică, Slănic Moldova.
Această staţiune a fost proprietatea Eforiei Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi, căreia i-a fost donată de Domnitorul Constantin Cehan Racoviţă, împreună cu alte moşii.
Izvoarele minerale au fost descoperite de Serdarul Mihalache Spiridon sau Mihălucă, arendaşul moşiei, cu ocazia unei vânători, în ziua de 20 iulie 1801.
Serdarul Mihălucă a pus să se ridice 50 de camere pentru bolnavi, dar în scurt timp acestea nu mai erau suficiente pentru numărul mare de vizitatori. Mai târziu, atât Eforia cât şi persoane particulare, au înzestrat această staţiune cu vile măreţe şi confortabile, cu un frumos cazinou, precum şi cu instalaţii de băi, inhalaţii etc.
În războiul mondial 1914-16- 1918 staţiunea Slănic a fost greu lovită şi crud încercată.
Fiind chiar la graniţa ungurească şi având o cale de comunicaţie pe unde se putea uşor strecura în inima Moldovei, Slănicul a fost punctul principal al atacurilor duşmane. Şi atunci frumoasele vile particulare, împreună cu instalaţiile, au fost ca şi rase de pe faţa pământului. Din vechea staţiune elegantă, nu mai rămăsese decât mormane de piatră şi cărămidă.
Printre preţioasele clădiri distruse în timpul războiului, a fost şi istorica bisericuţă a Slănicului, cu hramul Sf. Ilie – cuib tainic de sihăstrie, uitat de mâna modernă, “civilizatoare” şi care singură mai evoca vizitatorilor amintirea Slănicului din alte vremuri.
Altădată, în căsuţele albe, care înconjurau bisericuţa, găzduiau şi duceau viaţa simplă şi patriarhală mulţi dintre marii cărturari ai Moldovei, înalţi prelaţi, precum şi nemuritorii Konaki, Creangă şi Constantin Negri, care veniţi aici în toate verile, imortalizau Slănicul prin versuri săpate în coaja brazilor.
Tot în această sfântă biserică au oficiat în decursul vremurilor, la ocazii solemne, sfinţiţii mitropoliţi adormiţi întru Domnul, Iosif Naniescu, Partenie şi Pimen. Războiul distrugând şi bisericuţa, binecredincioşii Axente şi Maria Pandrea, din oraşul Brăila, s-au hotărât ca din economiile lor, să rezidească din temelie, tot pe acelaşi loc, o altă biserică care să fie o podoabă a staţiunii şi o cinste pentru creştini. Cu credinţa în Dumnezeu şi cu răbdarea de adevăraţi creştini, soţii Pandrea au invins toate piedicile, terminând sfântul locaş în vara anului 1929.
Sfinţirea bisericii s-a făcut în ziua de 15 august 1929 cu mare solemnitate în prezenţa câtor-va mii de credincioşi. În afară de autorităţi, epitropii Casei Sf. Spiridon, toţi vizitatorii Slănicului, au mai participat şi sătenii din localitate şi din împrejurimi.
Sfinţirea bisericii a fost oficiată de P. S. S. Arhiereul Ilarion Băcăoanul, vicarul Sfintei Episcopii a Romanului, asistat de consilierii referenţi ai Sfintei Episcopii: Pr Gh Manoliu şi Pr Gh Butnaru, protopopul Atanasiu din circumscripţia Trotuş, parohul Clement Filimon şi preoţii Al. Georgescu şi Rădulescu din Brăila.
Perioada comunistă a fost o perioadă grea pentru parohia Slănic. Casa parohială, o vilă cu 12 camere, donată parohiei tot de Axente Pandrea, a fost naţionalizată; în apropierea bisericii, la 50 m, a fost ridicată o Grădină de vară a cărei muzică de multe ori acoperea cântarea din biserică şi mormintele din jurul bisericii au fost demolate. Tot comuniştii au vrut să construiască un WC public, săpat în movila pe care este ridicată biserica. Preotul de atunci, şi chiar directorul staţiunii, în care mai rămăsese o urmă de credinţă, au reuşit să împiedice cu mare greutate acest lucru. Din anul 1990, s-au făcut eforturi permanente pentru recuperarea casei parohiale, care a fost folosită, atât în perioada comunistă, cât şi după Revoluţie, ca sediu al autorităţilor locale. În toată această perioadă, preotul paroh a locuit în casa parohială de la Cerdac, filie a Slănicului, casă pierdută prin înfiinţarea Parohiei Sf Gheorghe Cerdac în anul 1999.
Din anul 1996 – anul resfinţirii bisericii, după lucrări de restaurare – parohia a propus ca patronul bisericii, Sf Ilie, să fie declarat patronul oraşului. Începând din 1997, în fiecare an la Slănic se organizează Serbările Slănicului, prilej de mare bucurie duhovnicească pentru locuitori şi vizitatori deopotrivă.

Sfântul Ilie la Slănic-Moldova

“Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale.” Ţara noastră a fost înzestrată de Dumnezeu cu locuri minunate, dar dintre toate, plaiurile Moldovei au fost cele mai binecuvântate. Pe lângă frumuseţea naturii din acest colţ, bogăţia spirituală dată de numeroasele mănăstiri, comoara Moldovei o constituie şi staţiunea balneoclimaterică Slănic Moldova, situată în partea de vest a judeţului Bacău. Aflată la o înălţime de 530 m deasupra nivelului mării şi având privelişti pitoreşti, staţiunea Slănic Moldova este o adevărată „perlă a Moldovei”.
Ca orice aşezare şi Slănicul îşi are istoricul ei. Date importante despre începuturile acestei staţiuni se găsesc în actele şi documentele vechi ale familiei domnitorilor Mihai şi Constantin Cehan Racoviţă. Localitatea şi-a primit numele de la râul ce-o udă în tot lungul ei, Slănicul, la care s-a adăugat şi Moldovei, pentru a fi deosebit de Slănicul din Muntenia, Slănic-Prahova. Cea mai veche informaţie asupra acestui „ colţ de Rai” datează de pe la începutul secolului al XVIII-lea, când aflăm că făcea parte din proprietatea domnitorului Constantin Cehan Racoviţă. Mai târziu, un boier de seamă, slujitor al domnitorului, serdarul Mihalache Spiridon, a luat în arendă aceste proprietăţi, unde la acea vreme nu era altceva decât o întinsă pădure prin mijocul căreia curgea râul Slănic. Aflându-se la vânătoare de cerbi, în ziua de 20 iulie 1801, ziua Sfântului Ilie, Serdarul Mihalache descoperă un izvor a cărui apă i se pare mai deosebită atât prin culoarea uşor gălbuie, cât şi prin gustul sărat şi înţepător. Mai târziu a mai descoperit şi alte două izvoare cu apă minerală. Gustul deosebit al acestor ape şi sufletul nobil al descoperitorului l-au făcut să se intereseze îndeaproape de ele şi să le pună în folosinţa oamenilor, aici aflându-se începuturile staţiunii.
Odată cu închegarea staţiunii a fost clădită şi o bisericuţă ce purta hramul Sf. Ilie, iar în jurul ei aproximativ 50 de camere în care erau găzduiţi bolnavi şi vizitatori ai staţiunii. Locaşul de închinare era bine îngrijit şi a rezistat până în 1916, an în care ororile războiului au ajuns şi la Slănic şi întreaga staţiune a fost în ruină şi implicit şi micuţa biserică. Astfel, Slănicul a stat fără locaş de cult până în anul 1927, când, din mila lui Dumnezeu, a venit în staţiune un suflet milostiv care a început construirea unei noi biserici. Axente Pandrea şi soţia sa, Maria, proprietari a două vile în Slănic, au hotărât să clădească din propria lor avere o biserică, în staţiune simţindu-se lipsa acesteia. În vara anului 1927 soţii Pandrea încep construirea unei noi biserici întru pomenirea şi iertarea păcatelor unicului lor fiu fulgerat de o moarte năprasnică cu un an în urmă. Cu cheltuiala lor a fost ridicată din temelii noua biserică, tencuită şi pictată, Epitropiei Sf. Spiridon revenindu-i sarcina de a o înzestra cu strane, catapeteasmă şi obiectele de cult necesare. În vara anului 1929 biserica a fost terminată, fiind sfinţita de P. S. Arhiereu Ilarion Băcăuanul şi un numeros sobor de clerici. Toţi cei prezenţi la acest eveniment au ţinut frumoase cuvântări în care au adus mulţumire lui Dumnezeu şi au lăudat fapta deosebită a soţilor Pandrea. Drept mulţumire pentru fapta lor nobilă, noua biserică a primit pe lângă vechiul hram, Sf. Ilie, şi pe acela al Cuv. Axente. Mulţumită lui Axente şi Mariei Pandrea, Slănicul îşi are acum nu numai izvorul de tămăduire al trupurilor, ci şi pe acela de tămăduire al sufletelor.
Biserica este construită în parcul staţiunii, pe un loc mai ridicat, fiind înconjurată de brazi semeţi care par a o proteja de orice pericol. Din orice parte ai veni în parc vezi trupul alb şi zvelt al bisericii, cu turlele înalte şi ascuţite ce întrec semeţe vârfurile brazilor, impunătoare prin simplitatea ei.
În 1990 biserica a început să fie restaurată, consolidându-i-se temelia şi pereţii exteriori şi refăcându-se pictura interioară şi exterioară. În 1996 biserica a fost resfinţită de P.S. Eftimie Luca al Romanului împreună cu un sobor de preoţi.

Sirul preotilor – Slanic


Monument in curtea bisericii


Comitetul parohial


Troita din Slanic Moldova


Troita din Slanic Moldova

sus